- Primul centru de mentenanță al companiei aeriene din România și o dezvoltare esențială pentru operațiunile locale, această unitate va consolida capacitățile de mentenanță ale Wizz Air în țară și în regiune
- Această investiție și parteneriatul cu Romaero subliniază angajamentul companiei aeriene față de piața românească și pasagerii săi, sprijinind totodată crearea de locuri de muncă
București, 14 iulie 2025: Wizz Air, cea mai mare companie aeriană din România, și Romaero, liderul local în domeniul aerospațial și al apărării, au anunțat astăzi într-o conferință de presă comună deschiderea unui centru de mentenanță dedicat exclusiv întreținerii aeronavelor Wizz Air, amplasat în incinta unității Romaero, lângă Aeroportul Internațional Băneasa. Cu noi aeronave deja anunțate, care urmează să se alăture bazelor din București Băneasa, Sibiu, Suceava și Timișoara până la finalul acestui an, Wizz Air va opera o flotă locală formată din 43 de aeronave în următorul sezon de iarnă. Astfel, România va continua să găzduiască cea mai mare flotă din rețeaua Wizz Air, cu cele mai multe aeronave staționate local decât în oricare altă țară. Primul astfel de centru de mentenanță din România marchează un moment strategic important pentru Wizz Air, demonstrând angajamentul companiei aeriene față de piața locală și rolul său în sprijinirea dezvoltării sectorului aviatic și a creării de locuri de muncă în întreaga regiune.
Serviciile din cadrul Centrului de Mentenanță Băneasa vor începe din luna octombrie a acestui an. Prin asigurarea de sloturi de mentenanță în România, această investiție va îmbunătăți eficiența operațională și va extinde portofoliul soluțiilor de mentenanță în regiune. Parteneriatul cu Romaero reprezintă o dezvoltare semnificativă pentru compania aeriană, întrucât obținerea în timp util a sloturilor de mentenanță în Europa poate reprezenta o provocare în actualul context din piață, mai ales în perioadele de vârf ale călătoriilor cu avionul. Cu acces la facilități de mentenanță dedicate, Wizz Air va eficientiza operațiunile, va minimiza timpii de inactivitate și va asigura servicii prioritare, crescând atât eficiența, cât și fiabilitatea flotei din România și Europa.
Centrul de Mentenanță va asigura activitățile companiei aeriene programate pentru mentenanță grea, cum sunt schimburile de motoare, cât și pentru mentenanța ușoară, care poate include verificările periodice și inspecțiile anuale, pentru aeronavele staționate în România și cele provenind din țările vecine. Pentru desfășurarea lucrărilor de mentenanță, Wizz Air a semnat un contract pe trei ani cu o organizație de mentenanță certificată, care sprijină Wizz Air și în alte locații din Italia și Albania, iar, împreună cu resursele specializate ale Romaero, va concentra eforturile operaționale pentru a livra servicii de înaltă calitate flotei Wizz Air.
Vorbind în cadrul conferinței de presă de la București, Mauro Peneda, directorul general al Wizz Air Malta, a spus: „Deschiderea primului nostru centru de mentenanță dedicat din România reprezintă un pas strategic important pentru Wizz Air. După inaugurarea bazei noastre de la Aeroportul Băneasa în luna aprilie și anunțul alocării celei de-a doua aeronave, venit chiar săptămâna trecută, ne bucurăm să aducem încă o noutate importantă pe plan local. Aceasta reflectă angajamentul nostru profund față de piața românească și ne consolidează capacitățile operaționale în regiune. Cu cea mai mare flotă din rețeaua noastră deja prezentă aici, această investiție asigură o mai bună eficiență, fiabilitate și un mai bun sprijin pentru creșterea noastră continuă, aliniată inițiativei de transformare «Customer First Compass» în valoare de 14 miliarde de euro. Suntem, de asemenea, mândri să contribuim și mai mult la crearea de locuri de muncă locale, înalt calificate, într-o componentă esențială a lanțului de aprovizionare aviatic, și să susținem dezvoltarea pe termen lung a aviației românești.”
De la începutul operațiunilor sale din România în 2006, Wizz Air a crescut constant investițiile în țară, recunoscând-o ca o piață esențială. În prezent, compania aeriană are la vânzare zboruri pe 204 rute de la 13 aeroporturi din România, conectând pasagerii la 75 de destinații din 25 de țări. În decursul a 19 ani, Wizz Air a înființat opt baze operaționale la București Băneasa, București Otopeni, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Sibiu, Suceava și Timișoara. Compania aeriană are peste 1.600 de angajați în România.
Wizz Air este o alegere de încredere pentru călătorii accesibile. În conformitate cu pilonul axat pe produs al planului său de transformare „Customer First Compass”, Wizz Air se angajează să ofere servicii la un nivelul superior, având peste 300 de aeronave noi în comandă, cu cele mai moderne interioare de cabină Airbus Airspace. Compania aeriană este dedicată operării uneia dintre cele mai tinere, mai sigure și mai eficiente flote de aeronave din industrie din punctul de vedere al consumului de combustibil. Adoptând o mentalitate 100% digitală, Wizz Air se asigură că călătoriile clienților sunt eficiente, de la momentul rezervării zborului până la îmbarcare.
ROMAERO, o companie bine cunoscută în industria aviatică atât pentru servicii de fabricație, cât și de mentenanță pentru aeronave civile și militare, amplasată lângă Aeroportul Internațional Băneasa, are o capacitate vastă în domeniul serviciilor de mentenanță și reparații. Fondată în 1920, compania a fost un furnizor important pentru principalii producători de echipamente originale (OEM) din industrie și continuă să livreze produse și servicii către clienți din întreaga lume.
Vorbind la conferința de presă de la București, Bogdan Costaș, directorul general al ROMAERO, a declarat: „Planul de extindere al Wizz Air se aliniază cu strategia Romaero de a dezvolta acest parteneriat pentru segmentul civil MRO. Considerăm acest proiect ca fiind un pilon strategic în planul de redresare al Romaero. Credem în acest parteneriat și în valoarea pe care o aduce pieței MRO din Europa, consolidându-ne prezența prin furnizarea de servicii la timp și de calitate pentru aeronavele Wizz Air.”